Un Bugatti de serie a depășit toate recordurile: la ce viteză a ajuns

de: Alexandru Puiu
03 09. 2019

Deși nu ai avea unde să prinzi această viteză niciodată, cei de la Bugatti se pot mândri cu cea mai rapidă mașină de serie creată vreodată.

Bugatti Chiron este cea mai recentă mașină a grupului Bugatti Automobile S.A.S.. A fost dezvoltată și este produsă în localitatea Molsheim din Franța. Reprezintă succesorul oficial pentru Bugatti Veyron. Versiunea originală s-a produs în 500 de exemplare și a fost urmată de o iterație Sport care a urmat doi ani mai târziu. Autoturismul a luat numele șoferului de curse Louis Chiron, cel mai bătrân șofer care a concurat vreodată în Formula 1, la 55 de ani în Grand Prix-ul Monaco.

Revenind însă la performanța surprinsă în clipul de mai sus, aceasta reprezintă un record de neimaginat. Un Bugatti Chiron a atins viteza de 490Km/h (304 mile pe oră) pe o pistă de test aflată la 19 kilometri de sediul Volkswagen de la Wolfsburg. Localizat în Ehra-Lessien din regiunea germană Saxonia Inferioară, acela este circuitul de test al Volkswagen, dar a mai fost folosit în trecut de către alți producători de pe mapamond.

Un Bugatti Chiron are un motor de 1500 cai putere, iar în versiunea standard, prețul ei începe de la trei milioane de dolari. Ca o referință interesantă, conform statisticilor producătorilor, un client de Bugatti are în medie alte 41 de autoturisme.

Deși Bugatti Chiron este o mașină de serie pe care o poți cumpăra dacă ai banii, cel care a atins viteza de 490kmph a suferit câteva modificări în prealabil. În ultimele șase luni, autoturismul a avut caroseria modificată, șasiul și motorul de către ingineri de la Bugatti în colaborare cu Michelin și Dallara. Motorul din modelul record a fost supranumit Thor, are o capacitate de 8 litri și este un quad-turbo W16 cu 1578 cai putere.

Viteza maximă a unui Chiron de serie este de 420Kmph. Recordul precedent pentru cea mai rapidă mașină de serie a fost deținut de un Koenigsegg cu 457kmph.

Un Bugatti Chiron, pe lângă faptul că a devenit cea mai rapidă mașină de serie din lume, un record certificat de asociația germană TUV, este prima care a depășit pragul de 300 mile pe oră, o performanță nemaiîntâlnită.